Doar o poveste…
Te-am iubit cum nu am mai iubit pe nimeni altcineva, dar m-ai trădat. Cuvintele tale au durut mai rău decât o mie de cuțite înfipte direct în inimă. Mi-ar fi plăcut să îmi spui totul de la început, să nu mă lași să trăiesc în acel basm. Poate atunci te-aș fi înțeles… Poate inima mea s-ar fi vindecat mai repede și durerea ar fi fost mai ușor de suportat.
Acum lucrurile sunt tot mai complicate, încerc să mă obișnuiesc cu lipsa ta. Am încercat să îți arunc lucrurile, să le dau foc, să scap de ele, dar nu pot. Nu sunt încă pregătită să fac asta. Nu știu dacă voi putea vreodată…
Oare tu te mai gândești la mine? Îți e dor de zilele în care ne beam cafeaua împreună? Sau poate acum te gândești la ea? Aceste întrebările încă mă chinuie. Aș vrea să le cunosc răspunsul, să știu că și tu te gândești la mine, dar îmi este teamă de ele. Dacă deja m-ai uitat? Dacă te-ai întors deja la ea și acum râdeți împreună de durerea mea? Nu aș putea rezista…
Acum fiecare dimineață începe cu gândul la tine. Îmi vin în minte doar momentele frumoase, de parcă inima încearcă să ascundă toată durerea și să păstreze doar iubirea. Poate este și vina mea pentru că încă îți păstrez amintirea vie, dar sincer nu aș vrea să o sting atât de repede. Vreau să o las să ardă mai mult timp și apoi încetul cu încetul să o opresc.
Chiar dacă știu că va durea mă voi vindeca, cumva inima mea te va uita. Tot ce îmi doresc este să fi fericit. Să găsești lângă ea tot ce nu ți-am putut oferi eu. Dar te rog ai grijă de inima ei, asigură-te că într-o bună zi nu va ajunge și ea bucăți.