Çünki bu sırf bir ask değil, bu bir… Kara Sevda!
Acum trei ani am creat acest blog pentru o singura poveste. O poveste ce o traiam prin toti porii si o respiram ca pe cel mai ravnit colt de aer. Am fost pornita sa iubesc fara sa ma uit in urma si fara sa regret, iar acest lucru mi-a dat sansa de a fi ceea ce nu visam a fi. Iubirea s-a terminat, candva, cumva, brusc si fara resentimente.
Te-am iubit! Te-am iubit atat de mult incat o seara cu tine sub stele ma facea sa uit de cele -10 grade ce ingheta fiecare centimentru de pamant, fiecare suflet. Te-am iubit atat de mult incat de fiecare data cand te atingeam nu te simteam ca pe un om simplu, ci ca pe linistea din sufletul meu. Am trecut prin atatea impreuna incat ar fi fost atat de imatur sa te fi urat dupa aceasta despartire. Ar fi fost ireal sa urasc un om ce mi-a oferit sansa de a trai, de a simti si de a zambi din nou. Un om ce m-a iubit indiferent de barierele realitatii si a vandut tot pentru o iubire.
” Canı canan teslime hazır değilsen, ben aşkın nemi kimseye!”- Daca nu esti pregatit sa-ti dai viata pentru persoana iubita, atunci nu spune nimanui ca iubesti!
Am pacatuit dragul meu. Caci fara tine am ales sa fiu singura, iar mai apoi, cand inima tanjea sa simta macar un fior al iubirii, am ales sa o mint. Am ales sa vand parti din ea in schimbul unor cuvinte fara valoare si m-am pierdut prin multitudinea minciunilor ce ofereau confort. Mi-ai spus candva ca odata cu sfarsitul voi incerca in zadar sa regasesc o parte din iubirea ta. Iti dau dreptate, caci tot ce fac este in mod constient. Iar printre toate aceste regrete, nu in ele, ci in suferinta de dupa te regasesc…Oferindu-mi acelasi zambet de acum trei ani si aceeasi alinare pe care te asigurai ca o simt cand ma strangeai in brate. Esti departe, nu iti mai aud glasul, dar te simt. Esti mereu aici, traind in fiecare gura de aer pe care o respir…
Tu esti acel nume imprimat vesnic pe inima mea. Atata timp a trecut pe langa noi si totusi, printre cenusa trecutului inca te mai regasesc langa mine. Caci ne-am promis o dragoste infinita, nu? Ne-am prins de ea si ne-am tinut strans, cu ambele maini. Am tras cu dintii de un sfarsit in doi..noi doi. Suflete pereche alergand prin timp si stele ne-am frant la final si totusi.. Am ramas cumva impreuna: parti amestecate ale unei vieti far’ de sfarsit.
Stiu! Multi ar spune ca sufletele pereche sunt facute sa fie impreuna insa tanjesc sa ii contrazic! Caci sufletele pereche sunt facute sa iubesca si atat! Sunt facute sa aminteasca ca iubirea este reala. Ca ea exista independent de distanta, ori de timp si ca atingerile devin infime in detrimentul ei. Caci ea supravietuieste prin amintiri bine impachetate in suflet, iar admiratia, respectul si daruirea sunt far’ de sfarsit intr-o lume defecta.
”Ben sana teslimim sevgilim…Çünki bu sırf bir ask değil, bu bir Kara Sevda ”- Eu m-am daruit tie intru totul, iubito… Pentru ca aceasta nu este o simpla dragoste, este o Dragoste Infinita!
Astfel, cand infinitul devine infim in fata iubirii noastre, inima imi sopteste sa retraiesc totul si sa povestesc mai departe. Caci intr-o clipa de noapte, undeva intr-un colt de lume, a existat o iubire infinita ce privea stelele si isi promitea ca va dainui vesnic printre ele.