Despre turci si secrete nestiute,  Uncategorized

Nunta la turci (6)

  În noaptea nunții este dată o mică petrecere în cinstea celor câțiva musafiri rămași la casa familiei mirelui, dudupă care urmează ceremonialul religios al căsătoriei, condus de un iman. Mai demult cununia oficială putea fi ținută oricând după cununia religioasă, însă în zilele noastre cununia religioasă se poate face numai după cununia oficială. Cununia oficială se face de obicei în ziua în care familia mirelui și familia miresei se adună pentru a face cumpărăturile pentru nuntă. După cununia religioasă mirele și mireasa intră în camera nupțială. În timpul petrecut de miri în camera nupțială, în exterior sunt practicate o serie de ritualuri, în timpul cărora se urează mirilor bunăstare și armonie în familie. Se obisnuiește cu această ocazie sa se înfigă un cuțit în ușa camerei nupțiale sau să se pună un lacăt deschis în fața acesteia. Tot în acest timp, invitaților li se cere să nu stea cu mâinile încrucișate sau să-și așeze o mână peste alta. Mirii au în camera mâncare la discreție iar în unele zone ale Turciei se obișnuiește să li se pună doar un singur rând de veselă, tacâmuri și un singur pahar. Apoi urmează inspectarea patului nupțial mai precis a cearșafului. Cearșaful pătat cu sânge este o dovadă a virginității miresei. O mătușă a mirelui sau o femeie apropiată acestuia, responsabilă cu organizarea nunții constată dacă mireasa a fost virgină sau nu și transmite vestea celor două familii. Uneori, dacă mireasa se dovedește a nu fi fost virgină în noaptea nunții, acesta este trimisă înapoi părinților și nunta se întrerupe .

Ziua de după nuntă este cunoscută sub diferite numiri: ziua vălului, dezvelirea fetei, punerea năframei sau acoperirea capului. Și la acest ceremonial participă doar femei și semnifică trecerea miresei în rândul femeilor căsătorite. Mai demult, de ziua vălului, mireasa era dusă la fântana satului să scoată apa, apoi era pusă să frământe aluat și să prepare dulciuri, în general produse de patiserie. Acest obicei de ziua vălului miresei este foarte rar practicat în zilele de azi, nunta terminându-se odată cu plecarea invitaților din noaptea nunții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.