Despre turci si secrete nestiute,  Uncategorized

Nunta la turci (4)

Nunta

Nunta este următoarea etapă după logodna. Înainte de toate vor fi invitați toți membrii comunității. Un obicei care a început să devină din ce în ce mai rar este cel al cadourilor “recitate”, obicei care se păstrează mai mult în comunitățile de la sate, acest obicei fiind denumit astfel întrucât cu ocazia preparării sau confecționării cadourilor se recită din Coran . Cadourile sunt distribuite invitaților, cu ocazia oferirii invitației la nuntă și sunt constituite din mici obiecte vestimentare, batiste brodate, eșarfe ori dulciuri sau produse de patiserie. În mod curent nunta la turci durează două zile ținându-se în special la sfârșitul săptămânii. Ceremonialul nunții este constituit din două părți: Noaptea de henna si Prezentarea mireseiNoaptea de henna are loc cu o zi înainte de nuntă în casa miresei și la acest obicei participă numai femeile. În casa mirelui, dimineața devreme, în ziua în care se ține noaptea de henna, se arborează un drapel și este ales din mulțimea adunată la casa mirelui un purtator de steag, în unele zone oferindu-se chiar o masă în cinstea celor adunați numită “pâinea steagului”. Arborarea steagului semnifică faptul că nunta a început în mod oficial. În ziua ce precede noaptea de henna sau cu câteva zile mai înainte zestrea miresei este adusă de la casa acesteia la casa mirelui și tot în acestă zi se pregatește camera nupțială. Adeseori zestrea miresei este expusă la casa fetei timp de câteva zile, înainte de a fi adusă la casa mirelui, spre a fi admirată de toată lumea.

 

 

 

 

 

Zestrea continuă să fie expusă în casa mirelui până după nuntă. Tot în acea zi un grup de femei din familia mirelui pregatește henna ce va fi aplicată pe mâinile și picioarele miresei, se pregătescbucatele ce urmează a fi servite oaspeților la casa miresei, attmosfera fiind una de veselie și voie bună, până la un moment dat când femeile, prin cântece triste încearcă să smulgă câteva lacrimi de la mireasă. Henna frământată cu apa în prealabil este adusă în cameră pe o tavă, ce este împrejmuită cu candele și așezată în mijlocul camerei. Prima dată henna se aplică pe mâinile miresei după care se distribuie și celorlalte femei. În alte părti ale Turciei prima dată henna se distribuie invitaților și abia după ce ultimul invitat a părăsit camera, henna se aplică pe mâinile și picioarele miresei. Obiceiul e ca o femeie măritată să aplice henna pe o mâna și o fată tânără, nemăritată să aplice henna pe cealaltă mână. Mai mult decât atât, tradiția impune ca înainte de aplicarea hennei să se pună în mâinile miresei bănuți de aur sau argint.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.