Categorie: superblog

Printre greutățile vieții – AVBS un sprijin pentru o viață de succes

Greu, foarte greu poți obține  azi un credit în condițiile în care nu ai un venit constant și regulat în fiecare lună. Ce trebuie să faci? Nu ai decât o singură soluție. Să începi să economisești, adică să pui lunar o sumă de bani ”la saltea” așa cum spuneau...

Farmec în 3 minute

Trăim în era oamenilor grăbiți și a femeilor independente. Astfel, noi femeile, avem un program din ce în ce mai aglomerat. De la locul de muncă, la treburile casnice, hobby-urile, vizitele la părinți și până la îngrijirea  personală, toate acestea ne ocupă cea mai mare parte din timp. Eu...

Made your house happy with Diego

A venit vara și odată cu ea m-am decis să îmi redecorez noul apartament. Doream sa schimb priveliștea monotonă cu una vioaie precum anotimpul, însă aveam nevoie și de un specialist care să îmi schimbe parchetul și să îmi pună noul tapet. De aceea am cerut ajutorul unui bărbat...

O Nunta cu stil

Cu toții știm că viața este trecătoare. Trecem prin ea cu zâmbetul pe buze și cu lacrimi în ochi , chiar dacă este bine sau este rău. Trăim! Trăim pentru că viața merită trăită, merită explorată și iubită așa cum ne este dăruită. Totul este trecător : ne naștem...

Sufletul unui calculator

Bună. Numele meu este Sony și am 4 ani. Timp de doi ani am fost dat diverșilor propietari , iar de doi ani aparțin familiei Popescu. Sunt obosit și mereu rănit sau bolnav. Mama mă aruncă peste tot prin casă, tata apasă pe tastatura mea fină de parcă ar...

Un hotel pe gustul lui Grey

Era o zi frumoasa de vară ,mai exact prima mea săptămână de muncă la Grey Holding și prima zi în București .Sunt încântată de acest oraș mirific ,oraș ce te duce cu gândul la micul Paris și este învăluit de romantism. Astfel după o jumătate de oră de mers...

Flori pentru inimi impreunate

Inca o zi si voi sarbatorii ziua mea de nastere. Ca orice persoana eram plina de entuziasm si imi doream o zi relaxanta si frumoasa in care sa sarbatoresc cei 19 ani trecuti, ani ai tineretii si pasiunii pentru natura , carte, sport si multe altele. Insa ziua aceasta...

Ambasador în Țara Sultanilor

Era o zi călduroasă de vară, soarele mă atingea blând cu razele lui făcându-mă să mă gândesc la un singur lucru: ce bine ar fi o vacanta în meleagurile Orientului. Îmi amintesc și acum mirosul mirodeniilor din Bazar, Grădina frumos luminată a Vechiului Serai și clădirile pline de poveste...

Mașina nărăvașă și un prieten de nădejde

A venit primăvara și odată cu revenirea soarelui și a ciripitului păsărelelor se apropia și ziua mea. Astfel am decis să contactez câțiva prieteni și să îi facem o vizită spontană mării. Cum vacanța se apropia,  m-am decis să îmi scot în sfârșit mașina din garaj , căci a...