Cum îți înveți copilul despre economisire?
Cel mai greu atunci când ești părinte este să îți educi copilul să facă ceva. Ca și profesor e simplu pentru că nu te influențează atât de tare lacrimile pentru că cel mic nu are chef. Totuși ca părinte te topești la fiecare lacrimă a lui. Alex, băiatul nostru, are aproape 2 ani, dar deja ne gândim să îi oferim mai multe informații despre economisire. Noi, ca și copii, nu am avut ocazia de a afla ce este economisirea și asta ne-a afectat ca și adulți.
Vreau ca al meu copil să știe ce înseamnă a economisi. Tocmai de aceea la început vom merge pe ideea pușculiței personale. În felul acesta va putea strânge bani pentru ceva mai scump (ce își dorește). Sunt de părere că pușculițele sunt cea mai bună idee la copii. Ei învață că au bani acolo, dar și că trebuie să ajungă la o anumită sumă pentru a primi lucrul dorit. De asemenea, învață și ce înseamnă răbdarea, pentru că fără ea nu se poate face nimic.
Prima oară când am întâlnit termenul de „economisire” eram în clasa a 4-a și profesoara ne povestea câte luni a trebuit să economisească bani pentru a își cumpăra un frigider nou. Nu am înțeles pe atunci de ce trebuia să pună bani deoparte lună de lună, dar m-a ajutat să văd altfel lucrurile. Datorită acestei lecții mi-am dat seama că produsele au prețuri atât de diferite și că necesită un nivel diferit de implicare.
Cum a evoluat economisirea în 2022?
Anul acesta am decis să economisim și noi bani. Planul nostru este ca în felul acesta să strângem bani pentru:
- o mașină nouă
- o casă a noastră (să nu mai plătim chirie)
Pornind de la aceste două dorințe ale noastre am început să căutăm informații despre cea mai bună metodă de economisire. Astfel, am ajuns pe pagina celor de la CAR Top Invest, care ne oferă cea mai bună variantă. Mai exact noi depunem o sumă de bani, iar zilnic la aceasta se adaugă o dobândă prestabilită. Asta înseamnă că la finalul perioadei nu vom avea doar banii depuși, ci și un procent în plus.
Imaginați-vă că aveți o pușculiță virtuală, care la final de zi vă multiplică banii. Pe scurt cam așa funcționează o casă de ajutor reciproc. Metoda aceasta de a economisi obținând în același timp și bani în plus este foarte apreciată în afara țării. Mai ales că ai posibilitatea de a face asta fără a plăti comisioane.
Casa de Ajutor Reciproc Top Invest este din Craiova și ne promite servicii de economisire de calitate. În plus, suntem protejați dacă casa dă faliment. Acest lucru aduce un beneficiu foarte mare pentru că atunci când vorbim de banii noștri siguranța acestora trebuie să fie mereu pe primul loc. Noi ne-am propus să economisim prin intermediul lor, dar și să îl învățăm pe Alex să facă asta. Desigur, mai întâi o vom lua cu pușculița și apoi îi vom explica pas cu pas ce înseamnă economisirea cu ajutorul CAR Top Invest.
Nu sunt un expert și de aceea am trimis către Casa de Ajutor Reciproc Top Invest Craiova o listă cu aceste întrebări:
- Există o sumă minimă care trebuie depusă lună de lună la CAR Top Invest pentru a te putea bucura în continuare de dobânda aferentă contului sau este de exemplu suficient să depui banii o dată și apoi să aștepți dobânzile?
- Raspuns: Există o sumă minimă la depunere de 10 lei, însă depunerea nu este obligatoriu să fie lunară. Doar recomandată. Fie că economisești lunar sau ocazional, indiferent de valoarea fondului social depus, fiecare membru CAR beneficiază de aceeași dobândă de 7,5% pe an cu capitalizare inclusă. Mai important decât frecvența economisiri este să deprindem disciplina autoimpusă a economisirii și să stabilim momentul în care aceasta se face în raport cu data în care se încasează salariul.
- În continuare la prima întrebare. Este recomandat să depunem bani doar o dată sau este mai bine să depunem periodic? De ce?
- Raspuns: E bine să economisim de fiecare dată! De fiecare dată când avem venituri ocazionale și în fiecare lună din veniturile salariale. Este indicat ca după ce am stabilit clar scopul pentru care economisim, să stabilim și data precisă. Am constatat că persoanele care economisesc în primele 24 de ore de când intră în posesia banilor, lunar sau ocazional, au reușit prin aceasta disciplină financiară să acumuleze sume importante. De fiecare dată când ne propunem sa economisim trebuie să avem bine defint scopul și durata. Faptul că economisim o sumă fixă sau un procent mai mare sau mai mic, este dat de importanța scopului. De ce economisim?! Atunci când ai un interes major, cum ar fi să strângi avansul pentru un credit imobiliar, într-o perioadă definită de timp sau să rezolvi o problemă de sănătate, disciplina te face să nu mai arunci cu banii pe divrese lucruri mărunte și să te concentrezi pe reușită.
- Care este cea mai bun plan de economisire pe care îl poate face o familie cu un copil? Mai exact ce procent din venituri ar trebui să meargă spre economisire pentru a se asigura un câștig periodic?
- Raspuns: Cel mai bun plan de economisire este cel pe care îl pui în aplicare. În funcție de venitul lunar cumulat al soților rezultă și procentul care se economisește. Dacă venitul este sub 5.000 lei, este recomandat 10 %, dacă venitul este între 5.000 – 10.000 lei, procentul urcă la 15 %, dacă venitul depășește 10.000 lei, atunci e bine să economisim între 20-25 %. Cu cât perioada în care facem economisirea este mai mare, vom avea și un beneficiu suplimentar față de dobânda curentă și anume capitalizarea lunară a dobânzii. Prin capitalizare, popular spus dobândă la dobândă, se realizează un câstig extraordinar. Pentru toate aceste lucruri trebuie să începem cu primul pas, ”de ce să economisesc”. Vă recomand să vizitați site-ul nostru pentru informații suplimentare. C.A.R – TOP INVEST
Atunci când voi primi răspunsul la ele vă voi spune și vouă. Consider că aceste informații trebuie cunoscute de orice persoană care vrea să economisească.