Eu si Alexandra. Piftel & Pitica nenorocita. Un blond si o turcoaica. Doi olteni.
Sincer sa fiu, nu-mi amintesc cand am cunoscut-o prima oara. Stiu sigur ca a fost la o gala Super-Blog. Sa fi fost cea de la mare, de la Mamaia? Mamaia-I prea batrana, prea proasta sa se prinda si prea uituca sa-si aduca aminte.
Iar acest hiat cognitiv nu este deloc de rau augur. Dimpotriva. Deseori am impresia ca o cunosc, ca NE cunoastem, dintotdeauna.
As vrea sa spun ca parca ar fi o sora a mea mai mica, asta pentru ca:
1. Cu ea ma inteleg mai bine decat cu frati-miu
2. Desi e mai mica fizic si cronologic, deseori imi pare mult mai matura decat mine. Bine, cam asa sunt multe tipe pe care le cunosc: mai scunde decat mine (inca n-am gasit una mai inalta si, sincer va spun, ma tem de momentul in care voi gasi o astfel de gagica) si mai mature. Problema e la mine. Zic.
Ce stiu sigur este ca prima oara cand am cunoscut-o mai bine a fost la Cluj. Am anuntat ca voi fi pe acolo, ca voi sta mai mult decat de obicei (dupa TIFF a fost un frumos festival de teatru studentesc, pe care l-am bifat rar spre deloc, dar care a servit ca pretext pentru a ramane-n Cluj inca o saptamana) si ne-am tot intalnit prin oras. Nu era singura persoana pe care o cunosc pe acolo, dar era singura olteanca. Avantaj ea.
Acum, ca sa vedeti cat de blond sunt, la primele intalniri cu ea nu stiam cum o cheama. Da, vorbesc serios: ea pe facebook apare drept Sevda, de la un film turcesc care cica i-a placut candva, iar numele ei real nu prea apare nicaieri.
Am ramas realmente socat atunci cand, intalnindu-ne cu un fost coleg de-al ei, de liceu parca, il tot auzeam zicandu-I Alexandra. Eu eram gen: WTF? El cu cine vorbeste?!
Eh, imaginati-va, insa, o alta situatie: ma vazusem cu ea in prima seara a mea in Cluj. Ma si pozasem cu ea. Pusesem si poza pe Facebook. Amandoi zambitori, amandoi (paream) fericiti ca ne revedem.
Drept urmare, incep intrebarile: Cine e tipa? Ce natie e? Cum sa te cuplezi cu o astfel de tine, nu-i de nasul tau? Si, partea misto: ce e cu numele asta al ei?
La ultima intrebare nu raspundeam, caci … nu stiam ce.
Cum ma adresam ei, fara sa-i stiu numele? Eh, aici e simplu: eu in general evit sa ma adresez altora pe numele lor. Mi se pare banal. Eu ma adresez folosind una sau mai multe dintre sintagmele: blondo, bruneto, roscato, ardeleanco, moldoveanco, olteanco, studento, actrito, bloggerito, superbloggerito. Problema era rezolvata: ma adresam ei cu OLTEANCO si scapam de grija.
Legat de aceste adresari, trebuie sa fac o mica paranteza simpatica. La prima mea facultate, Sociologia bucuresteana, era un master extrem de misto ca denumire: Devianta sociala si criminalitate. Am avut o gramada de fosti colegi, prieteni buni, la acel master. Tuturor ma adresam cu apelativul: Deviantule sau devianto. E drept, in momentul in care am terminat masterul acum 8 ani, mi se pare ciudata formula de adresare. Dar atunci, pe moment, era un inside joke extrem de fain.
Sa revenim, insa, la Alexandra, la Sevda sau la … pitica nenorocita! Si la … Piftelul ei drag (cum ii place sa ma alinte cand vrea sa faca misto si numai atunci).
Intai si intai, trebuie sa va puneti intrebarea daca cele 2 sintagme vi se par jignitoare? Piftel este tipul din clipul de mai jos, iar Pitica Nenorocita este o expresie spusa de unul dintre oamenii pe care, desi stiu ca nu-i chiar ok, i-am apreciat enorm cat timp a trait: Vadim. Cu cat aflam lucruri mai naspa despre el, cu atat parea ca-l apreciez mai mult. Atat de defect sunt.
Piftel imi spune ea pentru ca la el s-a gandit atunci cand m-a vazut fizic. Nu stiu ce parere aveti voi despre glumele legate de fizicul cuiva, eu insa cred asa: trebuie sa stii exact fata de cine faci o gluma si care este limita. Cand glumesti cu un gras, poti sa-i spui ca-i plinut, ca e balon, dar sa nu-i spui niciodata porc. Multa lumea nu stie aceste limite.
Totodata, oamenii ar trebui sa fie constienti ca exista glume pe care le accepti doar de la persoane apropiate. Daca X face o gluma despre tine, nu esti deloc defect daca te superi pe Y c-o face. Dimpotriva.
Piftel a ajuns o porecla destul de celebra printre persoanele care ma cunosc, dar, cumva, mie-mi face placere s-o aud doar de la Alexandra. Desi deseori nu-mi place s-o spun, daca n-ai vreo gluma buna pe tema asta, eu zic ca n-ar trebui sa-mi spui Piftel. Serios vorbesc.
Acum, nu mi-as dori sa-i fac un laudatio inutil si siropos. Sunt convins ca nu i-ar placea si sunt la fel de convins ca nu ma pricep la asa ceva. Ce vreau, insa, sa subliniez, ca un fel de caracteristica a ei, fara sa-mi dau seama daca e calitate sau defect, este ca Alexandra/Sevda de pe blog este MULT diferita de cea din viata reala. Si, paradoxal, mult diferita de cea de pe facebook.
Pe facebook pune cele mai ciudate si dubioase glume, fara o tinta anume, fara discriminare deci, in timp ce pe blog este deseori siropoasa. Chiar si cand a scris la mine pe blog despre Eminescu a fost siropoasa. Siropoasa si fara vreo urma de umor.
Stiu ca mai trebuie sa-i gasesc o calitate, ca sa nu-mi cenzureze articolul, drept urmare voi spune ca-i fotograf bun. Cele mai bune poze din Cluj pe care le am sunt facute de ea. E drept, conteaza si CUI faci poza, dar na, aici vorbim de ea, nu de mine.
As putea sa incerc s-o rezum in cateva cuvinte, dar ar fi inutil. Femeile oricum sunt chestii complexe greu de inteles, neinsemnand ca ar fi in vreun fel superioare ori inferioare barbatilor. Insa, in multitudinea de fiinte de neinteles, Alexandra Sevda, olteanca ardeleanca turcoaica (caci are cate putin din toate 3) este la loc de frunte.
Pe cat de greu imi este s-o inteleg, pe atat de greu imi e s-o enervez. Pur si simplu, desi ne cunoastem de putin timp (sa va repet ca NU STIU cu exactitate de cat timp), pare ca ne cunoastem de-o viata, ca ne stim toate calitatile si defectele, ca ne stim toate secretele si ca orice am face nu ne putem enerva. Si, dac-ar fi nevoie, ne-am ajuta.
Eu sunt Emil aka Piftel, detin 11 bloguri, dintre care unul de film, unul de teatru, unul de carte, unul de mancare si unul de fotbal si cand am chef scriu si pe la altii. Caci asta faci cand ai 11 case: te duci sa dormi intr-a XII-a. N-oi avea tu timp sa dormi intr-o luna in toate casele tale, dar e tare bine pe la prieteni.
Multumesc, Alexandra- olteanca turcoaica ardeleanca, pitica nenorocita, Seva, super-bloggerito, pentru gazduire si voua ca ati citit aproape 1200 de cuvinte fara sa aflati noutati despre ea. Dar, hei, din asta-mi castig eu banii: din a scrie mult fara sa spun nimic!