1. Guest Post

Doar tu ai reușit să găsești lumina dinăuntrul meu, doar tu…

Doar tu ai reușit să găsești lumina dinăuntrul meu, doar tu…

Cu foarte mult timp în urmă eram în umbră, într-un con închis de unde nu puteam zări nicio lumină. Eram pustiit, rătăcit în mii de zări. Nu știam ce să fac cu mine. Până într-o zi, când ai apărut și ai aprins, prin simplitatea ta, o mică flacără în mine. Era stinsă și încercam întotdeauna să găsesc o cale prin care să ies la suprafață din negura ce mă cuprinsese și să aprind acel fitil. Realizasem că era umezit… de lacrimi, de ploi, de furtunile din preajma lui. Dar ai venit tu. Ai apărut din senin și ai ridicat vălul de ceață ce-mi ascundea orizontul. N-ai avut frică, nici teamă să te apropii de mine. Ai fost hotărâtă și entuziastă, puternică și ambițioasă. Mereu mă întreb cum m-ai citit, cum ai reușit să vezi în ochii mei tot ce ascundeam cu bună știință. Cum?

Nici acum nu pot realiza cum am fost prins și cum am intrat în raza privirii tale. Ajung sa cred că întrebările nu își mai au rostul, fiindcă, acum, tu ai găsit în mine ceea ce nici eu nu văzusem. Știu doar că, atunci când mă pierd, tu ești aici lângă mine. Când norii se adună deasupra mea, tu aduci soarele să mă lumineze. Pe cerul meu nu mai e nimic acum care să mă întristeze. Până nici vântul nu mai bate așa de puternic pentru a-mi răscoli trecutul și nici întunericul nu-și mai face cuib în inima mea.

Doar tu ai reușit să clădești o barieră de care nu mai pot trece sau în care să mă pot afunda. Acum nu mai doare nimic și nici lacrimi nu mai izvorăsc din ochii mei. Nu mai e nimic de spus. Sau poate doar că m-ai adus la sânul tău ca să mă ocrotești, să-mi dai iubire. Mi-ai redat speranța că mai pot iubi. Ai netezit pământul de sub picioarele mele, călăuzindu-mi drumul.

Acum sunt un om nou datorită ție. Am renăscut din propria-mi cenușă. Nu mai sunt valuri de lacrimi și nici nopți nedormite. E doar lumina ce ai aprins-o cu dorință și încredere. Nu îmi mai este teamă, nu mă mai scufund în mocirlă și nici nu îmi mai doresc moartea. Am înviat din moartea clinică în care mă îngropasem, tot mai mult, cu fiecare zi care trecea. Iubesc viața de acum, mai mult ca orice. Și pot zâmbi, cutreiera hotare nemărginite, și pot iubi din nou. E totul bine de când ești aici. Și îți mulțumesc solemn pentru că ai îngăduit unui muritor ca mine să între în lumea ta nesfârșită.

Îți mulțumesc că ai permis unui suflet să devină înger între îngerii tăi. De acum n-am să mai cad, fiindcă ai mai pus un stâlp care să mă țină în picioare mai bine. Ai lăsat calea liberă spre nemurire și m-ai făcut al tău cu totul. Te iubesc. Mai mult, mai frumos, mai cald ca niciodată. Nu ți-am cerut nimic și tu știi asta. În schimb, mi-ai cerut să vin la tine, să mă înfășor în straiele iubirii tale. M-ai învelit cu sufletul și dogoritoarea ta inima încât nu-mi mai este rece, m-ai îmbiat cu mirosul tău și m-ai ocrotit de mine.

Că te iubesc, o știu deja. Că o voi face și în continuare, o știu deja. Că voi rămâne al tău, o știu deja. Cununa de pe fruntea mea a fost croită de o maestră ca tine. De acolo nu va mai cădea vreodată. Te iubesc!

Articol scris de Alin Boncea, creatorul blogului: jurnalulunuivisator.co.uk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.