Kara Sevda si povestea unui domeniu
A fost odata o simpla fata ce trecea prin multe. Spera candva ca unele greutati ce ii apasau sufletul si il zdrobeau, pur si simplu sa dispara, sa isi gaseasca o cale prin care sa isi castige fericirea si linistea. A fost odata ca niciodata o fata ce a iubit intr-atat de mult incat si-ar fi ars aripile precum Icar pentru a aduce fericirea celui de langa ea. Am riscat totul pentru cel ce ma facea fericita pana in momentul in care totul a devenit imposibil pentru ei. A ajuns astfel la 1458 de km distanta de cel ce insemna lumea. A ajuns acasa intr-o zi grea de iarna, dupa un drum de o zi, obosita si pierduta….
In incercarea mea de a imi reveni si de a duce o lupta grea cu mine insumi am primit sprijinul familiei si propunerea de a imi deschide un blog. Mi-au zis ca stiu ei ca „ tu ai talent la scris, mai stii cand scriai pentru revista scolii si faceai poezii?”. Am fost incerta insa am vrut sa gasesc un mod de a impartasii parti ale sufletului meu cu cei ce poate, ajungeau sa imi citeasca articolele si poate, astfel, sub o identitate ascunsa nu voi fi intr-atat de judecata de societate sau probabil ca nu o sa imi pese intr-atat de mult.
Am lasat partea tehnica in grija surorii mele deoarece ea avea deja experienta necesara. Ea stia deja care sunt cele mai bune firme de gazduire si cam ce domenii ar fi perfecte pentru mine. Am ales ca nume Kara Sevda– putin ciudat pentru lumea bloggingului. De ce am ales acest nume? Pentru ca reprezinta sufletul meu. Initial am gasit acest nume intr-un serial turcesc ce m-a captivat pe loc (putin penibil,stiu) insa intr-un fel, serialul respectiv era ca o ecranizare nesfarsita a vietii mele. Apoi am fost captivata de insemnatatea dubla a acestui nume, caci „Kara” in limba turceasca poate inseamna: negru, infinit sau imposibil. Kara sevda are astfel trei traduceri in limba romana: Dragoste neagra, Dragoste infinita si Dragoste imposibila. Intr-un fel mi se parea ca cele trei se impleteau oarecum in definitia sentimentului meu de dragoste astfel ca am pornit la drum adorand si admirand acest nume.
Desi initial doream un domeniu .ro, am decis mai apoi sa aleg unul . com, credeam in sinea mea de incepator ca acest . com va da impresia de disponibilitate pentru orice cititor, pentru orice colaborare, pentru orice colt al lumii. Trebuia astfel sa fac un prim articol iar ideile imi treceau precum un fulger prin cap: „Oare ar trebui intai sa ma prezint? Sa scriu oare despre mine sau ar fi prea ciudat? Sa fac o poezie, da, o poezie suna bine! Poate pun si un desen! …. Nu nu..Tot ar fi ciudat… „. Astfel ca am inceput sa umplu blogul de schite, multe de ele nefiind vreodata postate, dar sunt acolo, asteptand sa isi spuna povestea. Am scris deci despre ce mi-a dictat blogul sa scriu: despre dragoste. Am facut primii pasi in blogging povestind despre prima dragoste si sperand sa am curajul de a spune totul despre mine, despre viata mea, despre iubire, trairi, dreptate, greseli…Despre tot ceea ce ma durea sau ma facea fericita.
Blogul era deci o oglinda a sufletului meu, un mod de a dezvalui si altora simtirile mele. Am continuat insa sa scriu despre multe, dar in acelasi timp am pastrat schite inca nepostate ale sufletului meu, lucruri ce pareau parca mult prea greu de inteles. A trecut astfel si iubirea, sa transformat in praf cand am realizat ca nu mai aveam sansa la termenul „familie”. Ne-am pierdut pe drum cumva,candva. Apoi a fost toata aceasta lupta cu un sistem bolnav, cu o societate inca pierduta in dictaturile vremurilor apuse, gandiri create pe parerile altora, frustrare, durere, lacrimi. A fost mereu o lupta continua intre cine suntem noi si ce vrea societatea sa fim.
Am pierdut tot si mi-am salvat suferinta in schite pe care nu stiu daca le voi posta candva, insa, in acest articol sper sa ma descoperiti inca un pic, sa intelegeti ca acest blog nu este doar un mod de a face bani si de a te face cunoscut, ci este un mod de a te arata pe tine, de a avea sansa de a povesti lucruri si experiente ce nu pot fi spuse pur si simplu. Din acest motiv continui sa imi prelungesc domeniul si sa va impartasesc trairi, placeri, lucruri, viziuni asupra vietii, etc.
Deoarece postez asta pe 30. 10, tin sa amintesc ca au trecut 3 ani de la un moment ce tine de amitirile colective, de o schimbare a societatii si de o constientizare mai profunda a lucrurilor ce ne afecteaza pe noi si pe cei dragi. Au trecut 3 ani de cand am realizat ca cei 1458 km din viata mea ma pot afecta mult, caci nu ii proteja pe cei dragi. Poate nu o pot face nici de la 2 km distanta, insa exista o anumita stare de confort pe care o simti cand ii ai pe cei dragi aproape. Au trecut aproape 3 ani de cand am pierdut iubirea, o sansa ce parea a fi acea poveste pe care toti o asteptam. Au trecut 3 ani de cand un simplu eveniment mi-a dat curajul de a lupta cu un sistem corupt si cu cel ce imi era cosmar in fiecare seara timp de 2 ani grei si inca isi ascunde umbra infricosatoare in fiecare om ce merge seara in spatele meu. Au trecut inca 3 luni in care am realizat ca poate lupt fara sanse de izbanda, insa refuz sa renunt. Continui sa scriu, continui sa schimb, continui sa povestesc, sa pastrez schite inca prea grele pentru a fi postate, sa vorbesc despre mine. Continui sa zambesc pentru ziua de maine, sa plang pentru cea de azi si sa iubesc pentru ceea ce va veni.
Acest articol a fost scris in cadrul competitiei Superblog 2018!