superblog,  SuperBlog 2018

Nea Marin, politica si inundatiile

Timpul trece rapid, iar odata cu el umanitatea paseste usor pe drumul evolutiei. Daca, candva, viata de zi cu zi reprezenta o normalitate, astazi dezvoltam o viata duala, partial in mediul online, aratand doar ce consideram noi ca ne reprezinta si partial in viata reala, unde traim pentru a supravietui si pentru a ne atinge idealurile. Incercand sa ne cream o viata ideala si mult mai comoda in mediul online, am reusit sa cream o zona mult mai relaxanta si plina de oportunitati.
Cam prin Iulie, moment in care faceam un drum lung spre Bucuresti, am avut ocazia de a cunoaste un batranel foarte simpatic din Alba. El statea pe scaunul din fata mea, cu privirea pierduta pe geamul prafuit de vesnicia timpului si cu fata brazdata de greutatile vietii, purtand parca o discutie filozofica cu el insusi. Intre timp, eu citeam „Die ewige Frieden” pe laptopul ajuns aproape de epuizare. Din cand in cand, imi intrerupeam activitatea, pentru a incerca sa deslusec ce se intampla in mintea acestuia. Cand laptopul meu era aproape de sfarsit, m-am foit pierduta incercand sa gasesc o priza functionala insa burta ma impiedica sa ajung la priza bine ascunsa de sub masuta. Dupa un schimb de priviri si un zambet ce i-a luminat total fata, batranul si-a facut curaj si mi-a spus: ”Domnisoara, sa stiti ca priza este aici, sub masa. Eu v-as ajuta, dar nu cred ca ma lasa reumatismul”. Am ras amandoi, iar dupa ce am reusit sa salvez laptopul de la pieire, am inceput sa povestim despre fel si fel de subiecte care sa ne inveseleasca drumetia.
Dupa ce mi-a povestit in detaliu despre satucul tineretii sale dar si de mandria fata de copii si nepoti, acesta si-a dezvaluit nemultumirea fata de politica si partide. „Pai ma domnisoara, pai pe vremea mea statul te ajuta cand dadeai de greu. Acum nimic! Au venit inundatiile astea blestemate si m-au lasat fara acoperis la casa. Pai ce sa fac eu, copila draga, cu o amarata de pensie? Am incercat pe la stat, m-am chinuit, m-am zbatut si nimic. Au zis ca nu au cum sa ma ajute. Pana la urma mi-am facut pomana si l-am reparat tot din banii mei. Si ma trezesc amu ca a inceput sa crape!”

„ Da…pai nu mai stiu mai domnisoara ce sa fac. Statul ne fura, firmele ne fura, toti ne fura! Apai de imbucat de unde sa mai vina? Amu mi-a zis nepotul ca stie el nu stiu ce pe enternetul asta. Dar nu am incredere eu in dinastea”. Din gluma in gluma si din amar in amar, am inceput sa ii explic omului internetul. I-am aratat ca poti muncii pe internet, poti face cumparaturi mai rapid, ai mai multe oportunitati decat in viata de zi cu zi. Intrand in zona de stiri, a insistat sa vada un filmulet cu Dna Prim-Ministru. In dreapta acestuia, batranul observa o reclama intitulata vindem-ieftin.ro. Cumva aceasta i-a starnit curiozitatea, eu incercand sa ii explic despre ce era vorba:

„ Pai ma, Nea Marin, asta e un site cu materiale de constructii. Ei iti fac matale legatura cu toate magazinele din tara. Matale poti sa cumperi, tigla metalica de la o firma, ferestrele de la alta, usile de la alta si tot asa. Toate din acelasi loc. Daca nu te descurci, ei au oameni care sa te ajute si sa iti dea sfaturi, sa iti propuna preturi mai avantajoase sau lucruri mai de calitate. Dupa aia matale pui comanda si iti vin toate acasa.”

„ Bine taica, zice batranul, dar cine stie cat ma costa sa ajunga toate acasa”

„ Pai asta depide de curier, nu de firma. Dar uite, ei au o chestie tare faina acolo. Daca dumneata faci o recenzie video, adica te filmezi cand iti zici parerea despre ce cumperi matale, ei iti platesc videoul ala.”

„ Ma tataie, zice, sa nu stii ca nu e deloc rau interentul asta. Uite ca am aci o foaie, scrie-mi si mie cum gasesc asta si ii arat lu nepotu-meu de la Bucuresti.”
Dupa ce i-am scris adresa pe foaie si s-a asigurat ca a impaturit-o bine printre celelalte acte, am mai discutat putin, apoi am adormit. Ajunsi la Bucuresti, ne-am mai aprins o tigare, am facut schimb de numere de telefon si dintr-una intr-alta il aud pe nea Marin exclamand: „Domnisoara, drumul uite ca ni s-o sfarsit, dapai ne-om mai auzi la telefon, ori de nu, poate ma vedeti la stiri. Vorba lu Doamna Veorica: eu, ea si cu site-ul asta, om lupta cu calamitatile.”

Am plecat apoi pe drumul meu cu un zambet larg pe buze. La stiri, sincer, nu l-am vazut! Nici luptand cu vreun potop, nici oprind vreun cutremur. M-a sunat cam la o luna de la intalnirea noastra, plin de entuziasm, sa imi povesteasca ce afacere a facut pe internet si cum are cel mai fain acoperis din sat. Asta da fericire!

Acest articol este scris in cadrul Super-Blog 2018!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.