Uncategorized

Combatere cartite – solutii impotriva cartitelor

Chiar dacă la prima vedere cărtițele ar putea părea niște animale drăguțe, ele sunt considerate foarte dăunătoare pentru grădini. Așa cum probabil știți cârtițele își petrec cea mai mare parte a vieții săpând tuneluri în pământ.
Ei bine în timpul acestor săpături ele ajung de multe ori să distrugă bulbii sau rădăcinile plantelor pe care le întâlnesc în cale. Tocmai de aceea au apărut mai multe soluții de combatere cartite.

Cum îți dai seama dacă există cârtițe pe terenul sau în grădina ta? Primul semn este reprezentat de apariția galeriilor. Cu toate acestea eu îți recomand să previi apariția lor. De ce spun asta? Pentru că atunci când îți vei da seama că au apărut cârtițele grădina ta poate avea deja de suferit. Tocmai de aceea cel mai bine este să apelezi la metode combaterea cartitelor.

Ce metode putem folosi pentru combatere cartite?

– aparat combatere cartite, acest aparat lucrează de la distanță și nu le face rău cârtițelor. Cu toate acestea ele nu pot sta aproape de un astfel de aparat și tocmai de aceea vor evita și grădina ta.
– capcană subterană – în acest fel veți putea prinde cârtițele. Aceste capcane au două capete și astfel după ce intră cârtița capcana se închide și ea nu va putea ieși.
– granule pentru combatere cartite, acest produs conține usturoi care v-a deranja cârtițele. Pentru a putea scăpa de cârtițe trebuie să folosiți aceste granule în galerii sau în locurile unde vreți să nu apară.

De unde putem cumpăra aparate pentru combatere cartite?

Eu vă recomand să le cumpărați de pe impotrivadaunatorilor.ro. Pe acest site gasiti acele metode combaterea cartitelor despre care v-am vorbit mai sus, dar și multe altele. Nu este foarte greu să găsiți astfel la ei și în plus multe dintre ele pot fi folosite și împotriva altor dăunători.

Vă recomand site-ul de mai sus, pentru că puteți căuta mai ușor produsele de care aveți nevoie. În plus veți avea ocazia de a vedea toate produsele de combatere cartite care sunt disponibile. Folosindu-vă de raportul calitate-preț veți putea lua cea mai bună alegere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.