1.articolele mele,  2017

La cine putem apela pentru transporturi agabaritice?

Astăzi vreau să discutăm despre un subiect nu tocmai ușor. Mai exact este vorba de transportul de mărfuri agabaririce. Până acum câteva luni nici măcar nu știam că există astfel de transport, cu toate acestea orice om în viață învață încontinuu. Astfel am aflat că foarte multe firme au nevoie de astfel de transporturi agabaritice.

Ce înseamnă transporturi agabaritice?

Transporturile agabaritice sunt transporturile de piese ce depășesc dimensiunea și/sau greutatea admisă de lege. Sunt sigură că ați văzut cel puțin o dată o mașină care transporta ceva agabaritic. Eu văzusem când eram mică și mă speriasem de mărimea mașinilor, pe atunci nimeni nu știuse să îmi explice la ce folosesc. Aceste transporturi sunt foarte importante pentru multe firme de la noi din țară și este nevoie de o firmă specializată care să ofere astfel de transporturi.

Cum alegem corect o firmă care oferă transporturi agabaritice?

  • În primul rând trebuie să alegem o firmă cu experiență în acest domeniu. Cu cât vechimea este mai mare cu atât este mai bine. O firmă cu vechime va ști cum să rezolve problemele apărute și de asemenea va putea să gestioneze în mod corect diversele situații apărute.
  • Mai apoi va trebui să căutăm o firmă care să aibă angajați certificați. Acest lucru este obligatoriu pentru că sunt sigură că ați vrea să apelați la o firmă care să lucreze legal. Toți șoferii trebuie să aibă luat un “Certificat pentru conducatorii auto care efectueaza transport rutier cu vehicule avand mase si/sau dimensiuni de gabarit depasite”. În acest mod se pot evita mai multe amenzi și situații total neprevăzute.
  • Deasemenea nu uitați să alegeți firma care vă oferă cel mai bun raport calitate/preț. Chiar dacă uneori veți fi tentați să alegeți cel mai mic preț, fără a urmări și alte detalii eu vă recomand să țineți cont de acest raport. La final voi veți fi cei câștigați, mai ales dacă produsele ajung ok la voi și nu veți plăti decât un preț foarte accesibil.

De ce să alegeți mastogaf.ro?

transport-marfa

Pentru că este o firmă ce oferă transporturi agabaritice și respectă toate lucrurile enumerate mai sus. Mai simplu spus ei sunt cea mai bună alegere pe care o poți face atunci când te decizi să transporți produse agabaritice. Mastogaf.ro este firma care vă va ajuta să alegeți cea mai rapidă și sigură rută, să găsiți camionul sau mașina care va transporta cel mai bine produsele agabaritice. În plus ei vă asigură că produsele vor ajunge în deplină siguranță la destinație. Cred că în final asta vă doriți și voi.

Vorbim despre o firmă cu experiență în domeniu, despre șoferi care știu să facă față la diverse probleme apărute. Tocmai de aceea ei sunt cea mai bună soluție dacă vă doriți ca totul să meargă bine și să scăpați de probleme fără prea multe pagube. Pe site-ul lor puteți vedea o listă cu produsele pe care ei le pot transporta. Am observat că ea este foarte mare și tocmai de aceea cred că veți putea găsi transport și pentru produsele voastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.