Pompe submersibile de inox un ajutor de nepretuit pentru mine!

Anul acesta a venit pentru mine cu o veste foarte tristă. Am pierdut o bunică.  Aceasta mi-a lăsat moștenire o casă destul de mare. Este vorba despre acea casă în care mi-am petrecut cei mai frumoși ani ai copilăriei mele. Pentru a o putea face locuibilă și mai ales confortabilă am nevoie urgentă de pompe submersibile de inox.

De ce îmi trebuie pompe submersibile de inox? Pompe submersibile | BRACO

Folosindu-mă de o astfel de pompă doresc să construiesc o rețea de apă potabilă. Asta mai ales din cauză că m-am hotărât să mă mut în această casă. Casa este una mare cu etaj, foarte bună, construită și compartimentată foarte judicios. Problema este că această casă nu se găsește într-o zonă cu rețea de apă potabilă.

Tot apa este cea de care au nevoie și florile din curte. Cum așezarea casei este la marginea localității ea dispune de o foarte generoasă grădină. Cum bătrâna nu ne-a permis nicio modificare în timpul vieții ei, acum voi avea foarte mult de lucru. Deja narcisele, zambilele și lalele din gospodăria părinților solicită o rărire. Așa că o bună parte vor fi replantate în noua curte.

Pentru realizarea unei rețele interioare de apă mă voi folosi de fântâna deja existentă. Apa este potabilă căci i-am făcut o analiză acum un an. Așa că tot ce trebuie să fac este să aleg din pompe submersibile de inox, una care să poată face față la cerințele noi rețele. Cum debitul de apă existent în fântână este destul de mare, trebuie să aleg o pompă care să poată transporta apa până la etaj.

De unde putem cumpara pompe submersibile de inox? ventilatoare axiale

Mi-am adus aminte de o colaborare de-a mea mai veche cu braco-ventilatoare.ro, așa că am intrat urgent pe site.  La ei citisem eu câteva informații despre condițiile ce trebuie să le avem în vedere când cumpărăm o pompă submersibilă nouă. Nu m-am înșelat așa că le-am regăsit rapid.

Deci, în primul rând, trebuie să știu distanța de la luciul apei și până la cel mai înalt consumator. Apoi, în al doilea rând voi calcula debitul de apă necesar în locuință. Va fi ușor de făcut datorită informațiilor de pe site. Așa că voi număra consumatorii ce îi voi instala și voi înmulți cu debitul de apă necesar pentru fiecare. În al treilea rând este un sfat legat de diametrul puțului. La mine această condiție este asigurată. Dar, totuși, să v-o spun și vouă. Între pompă și pereții puțului trebui să aveți o distanță de minim 2,5 cm.

Cum la BRACO MES SRL am găsit și mai multe tipuri de pompe submersibile de inox, am hotărât ca noua pompă să o cumpăr de la ei. Am găsit aici pompe care în afară de turbina care este din policarbonat, restul este din inox. Adică atât axul, corpul pompei cât și carcasa motorului sunt confecționate din inox.

În plus, aceste pompe au mai multe performanțe ridicate cum sunt:

  • Asigură debite foarte mari: până la 400 l/min (puțuri 4”) și până la 1300 l/min (puțuri 6”);
  • O presiune până la 240 mCA;
  • Porniri pe oră: maxim 20;
  • Conținut de nisip: până la 60 g/m3;
  • Temperatura lichidului vehiculat: până la 35 grade C.

Acestea sunt motivele care m-au convins să cumpăr o pompă de la braco-ventilatoare.ro. Dacă te-am convins și pe tine, este foarte simplu să intri și tu pe site.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.